(text aparţinând heteronimului Alberto Caeiro)
Am citit astăzi aproape două pagini
Din cartea unui poet mistic,
Şi am râs asemeni cuiva care a plâns multă vreme.
Poeţii mistici sunt filozofi bolnavi,
Iar filozofii sunt nişte oameni nebuni.
Întrucât poeţii mistici afirmă că florile simt
Şi spun că pietrele au un suflet
Sau că râurile intră în extaz sub clarul de lună.
Numai că florile, dacă ar avea simţuri, nu ar mai fi flori,
Ar fi oameni;
Iar dacă pietrele ar avea un suflet, ar fi lucruri vii, şi nu pietre;
Iar dacă rîurile s-ar extazia sub clarul de lună,
Râurile ar fi nişte oameni bolnavi.
Trebuie să nu ştii ce înseamnă flori şi pietre şi rîuri
Ca să vorbeşti despre sentimentele lor.
Ca să vorbeşti despre sufletul pietrelor, al florilor sau al rîurilor
Înseamnă să vorbeşti despre tine însuţi şi despre propriile-ţi false gânduri.
Mulţumită lui Dumnezeu pietrele sunt doar pietre,
Iar rîurile nu sunt decît rîuri
Şi florile numai flori.
În privinţa mea, îmi scriu proza versurilor mele
Şi-s mulţumit,
Fiindcă eu ştiu că înţeleg Natura din exterior;
N-o înţeleg din lăuntru
Fiindcă Natura nu are lăuntru;
Altfel ea nici n-ar mai fi Natură,
vezi mai multe poezii de: Fernando Pessoa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.