Cum 8000 devin 775 - Filip Brunea-Fox
Adăugat de: Victor Borziac

Șerban-Vodă, cea mai apropiată comună de Capitală s-a afirmat (poate din această cauză), încă de la începutul campaniei, excelent versată în tot ce privește prestidigitația electorală. Grație acestei virtuozități, cei 8000 de alegători s-au pomenit deunăzi, ca după un cataclism, reduși la nici o mie, spre marea glorie a d-lui Dumitru Voicu, primarul comunei, carele a săvîrșit miracolul numai cu un plaivaz și șase ore de veghe.
Dimineața, cînd locuitorii s-au dus să-și cerceteze numele pe listele electorale, au constatat 7225 de omisiuni, cei 225 din mie, zise-se, șterși așa, ”de gust”, fiindcă dl. Voicu mai găsise un răgaz de zece minute pînă la ora cînd trebuia să-și înfățișeze ”boscăria” prefectului de Ilfov.
Binențeles, nici comunicarea făcută de un opozant la Cameră, nici reclamațiile la Ministerul de Interne n-au avut vreun efect. Opoziția susține că lista liberală contează pe sprijinul cimitirului Belu, situat ”providential” la cîțiva pași de suburbană. Cică, pentru ziua alegerilor, nu mai puțin de ”patru alei funebre” au fost mobilizate. Oamenii de bună-credință afirmă că au văzut în mîini suspecte buletine de-ale alegătorilor răposați.
- Dar am găsit noi mijlocul să-i înfundăm pe pîngăritori – îmi spune un cetățean indignat. În ziua alegerii, toate văduvele din comună, toți cei care au un defunct în familie vor fi aduși la primărie. Dacă ”răposaților” le dă mîna să se întîlnească cu supravețuitorii, să te ții moliftă!
*
Cînd am intrat în comună, pentru ca ancheta să nu păcătuiască din lipsă de obictivitate, am găsit ca cel mai nimerit lucru e să mă reped la primărie. Dacă despre dl. Primar știam cîte ceva, despre reședința domniei-sale, nimic. Așadar, am oprit mașina în fața a doi inși care tăifăsuiau lîngă o dugheană cu lumînări. După exterior, unul din ei se înfățișa gros (cînd s-a dat la o parte am constatat că în spatele lui era o uliță) și, ca semn caracteristic, avea o basma stacojie cu care își freca în răstimpuri cercelul din urechea dreaptă. Celălalt, dimpotrivă, îl întrecea cu o căciulă, avea cizme dintr-o vacă, un chip închis, parcă fricționat cu urzici și, negligent, într-o mînă, un retevei cît un stejar, cum au luptătorii cînd se antrenează. Îndeletnicirea lui, mi-a mărturisit-o imediat.
- Vă rog, unde-i primăria?
- Cu cine am onoarea?
- Pentru o informație atît de neînsemnată trebuie să fac uz de o carte de vizită?
- Eu, dom'le, nu răspund decît persoanelor cunoscute. Pentru ceilalți n-am timp.
Îi spun cine sînt.
- Ce să mai rozi automobilu' pînă la primărie? Îți spunem noi tot ce vrei să știi. Sîntem get-beget din comună, cunoaștem pe fiecare locuitor cale de trei spițe. Și apoi, la primărie nu-i nimeni.
- Aș vrea să știu nevoile comunei și ce intenționați să faceți dacă reușiți la alegeri?
- Că reușim e mai mult ca sigur; cît privește nevoile comunei, mă întreb și eu ce vom face. Comună îndestulată ca a noastră nu mai există, și asta fiindcă de cinci ani numai gospodari are în fruntea ei. Toate am făcut: și șușele, și școli, și piață. O trebui să ”iscodim” și noi niscai, ca să nu spuie oamenii că stăm degeaba.
- Dar cu ăia șterși din listele electorale, cum devine cazu'?
- Musiu (mustața interlocutorului meu se zbîrli subit, în vreme ce ”stejarul” din mînă căpătă o misterioasă vitalitate), drumul spre București e pe dreapta!

18.11.1928

vezi mai multe texte de: Filip Brunea-Fox



Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.