Presimt dumnezeirea o cupă cu măslini,
Și brațe tremurânde ca alge plutitoare;
Îmi trec fiori sub pleoape, sunt muguri opalini
Și buzele-mi sunt coapte, cireșe dulci-amare.
Pe sub pământ pășesc să duc lumină morții,
Și mă sfădesc cu râme pe veci de nu îmi sapă,
În profunzimi de lut văd bocetele sorții
A' celor ce-au plecat să bea albastră apă.
Când pe-nserat mai zbor cu aripile-ntinse,
Țes din ulcior de vânt doar taine neștiute;
Tot dezlegând mistere le-arunc pe creste ninse
Și ingerii le prind cu aripi nevăzute.
În ape mă scufund printre corali sirenă,
S-ajut peștoaice grele să-și nască fiii vii;
Când văd comori de-argint le-aduc la mine-n scenă,
Le las la locul lor...blestem sa nu învii.
Semințe-s delicioase pe unde locuiesc,
Cand știu că tu-mi exiști prin lumi eu dăinuiesc,
Să-mi fii azi pregătit cu focuri vii și line,
Chibrituri înroșite prin vânturi să ne-aline.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.