Pe margini de stâncă,
O floare de colţ,
Îşi îndoaie trupul fără suflet
Şi-mpietrit de dor.
Petalele ei ca o zare albastră,
Se usucă de mirosuri de mort,
De om rătăcit în nopţi d-aventură,
Pe drumuri pe care n-a fost.
În imaginea amplă, dar mată,
Stropeşte din sufletu-i sidefat
Cu rouă de cristale şi smarald,
Pe cel ce stă ş-ascultă.
Singurătatea, iată! a lovit-o!
Mai greu şi mai apăsător,
Căci în negura nopţii ar mai vrea
S-atingă o dată din lumina lor.
Lumina stelelor viclene,
Ce-au părăsit-o pe Pământ
Şi nu i-au dat un glas să verse
Gândul ei cel ameţit de dor.
Un dor de oameni cu inimi,
Nu din aceia de sticlă,
Ce se sparg într-o clipită
De nu eşti atent la vorbele lor.
Ei nu o mai ascultă,
Ci doar îi mai răsună-n timpane,
Pe drumuri de munte,
De friguri, de temeri, câte-o insultă.
Visele ei pier prea repede,
Căci a ales un trai
În care şi-ar fi putut găsi alesul
Pe-o piatră de Rai.
Dar toate-s o iluzie cumplită,
Un zvon născut în stele,
Iar floarea cea mică şi credulă
A renunţat la ele.
Visa o dragoste de magi,
De zâne din poveste
Să-i cânte îngeri ca-ntr-un basm
La nunta lor, prinţi şi crăiese.
A renunţat la tot ce-avea mai sfânt,
La nemurire şi viaţă de argint,
Pentru un om - o creatură
Ş-o dragoste fără sfârşit!
Visele ei s-au spulberat subit,
Sub bocancul gros
Al călătorului cel obosit,
Ce-i frânge trupul mătăsos.
Mortal ai vrut să fii, tu suflet!
Şi ai căutat speranţe,
Visele nu degeaba vise sunt numite,
În realitate nu sunt pe găsite.
Ai vrut o flacără în suflet,
Când puteai să arzi la nesfârşit,
Ai vrut o dragoste cu mucegai,
Ce nici nu s-a născut, c-a şi murit.
Petalele tale sunt mai grele
Şi-ţi mătură acum un praf
De pe o stâncă unde a rămas
Doar umbra unei stele.
Călătorul a plecat,
Dar nici nu a venit!
Nu a răspuns chemării tale
Şi visul, iată, a pierit.
Nu căuta în alte lumi
Ceva ce nu există
În natura ta, dragă fiinţă,
Nici nu ţi-ai fi dorit să iubeşti!
Un lucru greu ce te-amăgeşte,
Cu vorbe dulci, de miere.
Când eşti al vieţii propriul stăpân
Şi-o întâlneşti
Te-aruncă spre cădere!
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan