FLOAREA DE PIATRĂ
Zâna munţilor îl atrase pe Danilo într-o peşteră
Şi-acolo îi arătă Floarea de Piatră.
Danilo rămase încremenit văzând atâta frumuseţe;
Sângele i se opri şi răsuflarea îi fu ca tăiată.
Creşteau în munţi cizelări uluitoare
Care dantelaseră nebuneşte mii de petale
Şi fiecare dintre ele făcea ape-ape,
Într-o armonie de culori autumnale.
Iar ce era miraculos din cale-afară,
Din floare emana o perfecţiune pură
Ce punea stăpânire pe mintea privitorului.
Când ieşi la lumină, Danilo zări o simplă brânduşă;
El o smulse, o mirosi cu nesaţ,
Şi o răsădi resemnat lângă inima sa.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.