Îi vedeți în fiecare zi, ne conduc toți grașii,
Care ne numără banii, care ne numără pașii.
În jurul lor se strâng rapid toți borfașii.
Orice i-ai întreba, îți răspund ”Păi da, și?”
Au o putere, că pot să mute și munții,
Îți vine să-i împingi de pe marginea punții.
Ei n-au înțeles niciodată sensul iubirii,
S-au pierdut exact la mijlocul firii.
Vă dați seama? Pentru ei au murit martirii
Și-acum pe mormânt li se usucă trandafirii.
Eu n-am putere, n-o să mut vreun munte,
Dar iubesc multe lucruri, poate mult prea multe,
Și dacă cineva se-apleacă să m-asculte,
Îmi va vedea și firele cărunte.
Inexistenta mea iubită-ncearcă să mă prindă,
Să mă cuprindă, dar alerg în tindă.
Și-nainte să-mi atingă mâna, o sărut
Și iar alerg pe-afară, ca la început.
Eu te iubesc...
vezi mai multe poezii de: Balan Tiberiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Interesante frânturi de gânduri!
stefan doroftei doimaneanu
marți, 06 septembrie 2016