Sub soarele înserarii
sedem cu umerii aplecati
pe banci, la iarba verde.
Cu bratele atârnate,
cu ochii clipind de tristete.
Iar oamenii trec în hainele lor
se plimba clatinându-se pe pietris
sub cerul acesta mare
care de pe colinele din zare
se desfasoara peste muntii îndepartati.
vezi mai multe poezii de: Franz Kafka
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.