Tu
scalzi cuvintele
în
lumina
zâmbetului Tău
și-n parte
pe fiecare cuvânt
cu drag
pășești
și umblii
cum ai umbla bunăoară
pe aripile norilor
de
ochii Tăi
ca para focului nimic nu se poate ascunde
Tu
umplii golul dintre cuvinte și ne înflorești
cum bunăoară ai înflori roua cuvintele
Tu
Cuvântul
ce ne aduci
frumusețea Ta Însuți
în lumina
ochilor Tăi
Tu
cel mai frumos
dintre oameni
nesățios
și plin de taine
Tu Însuți
o taină
de dinainte de a fi existat ne-ai luat
de mână
și ne-ai făcut
picuri de rouă scăldați
să înotăm
în zâmbetul Tău
căci ne-ai iubit
ne-ai iubit
iubire
Tu
ce Același rămâii
în veci
n-am
găsit
nimic
nicăieri
și niciodată
mai frumos
c-a Ta frumusețe
ce despică
și ochiul
și ziua
Tu
ne umplii golul și ne croiești lumina în sufletul
fiecăruia în parte până pe muchia trecerii
din umbră spre ziua ce cu atâta plăcere ne-o dai
din Tine Însuți
soare
al vieții
și Cuvânt
al
Celui Prea Înalt
12-10-2015 Mănăștur
vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Eu te felicit pentru orice vers inchinat lui Dumnezeu!
andreionthepoetry
luni, 12 octombrie 2015
Interesanta se putea mai bn.....
Ciprianbaiasu
luni, 12 octombrie 2015
Frumoase versuri in alb..
Fii binecuvântat !
M Horlaci
luni, 12 octombrie 2015