Tremură frunza de frică
Și e galbenă la față
Fiindcă dis-de-dimineață
De pe ram simte că pică.
Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră și îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.
Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Și-umbra morții se întinde.
Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniștite.
Doar un lucru se mai poate
Când o frunză e uscată,
Ca în clipa-ntunecată
Să cadă cu demnitate.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.