*pseudonimul morții - erupții din cascada roșului*
pentru ceaiul din rouă al unei dimineți reușite
ies din corsetul aspru al silabei
interstițiul dintre două frunze pictează nuanțe de verde
care ard moliile din pleoape
am învățat să nu scad voluptățile subtile din murmurul pielii
eternitatea se adună ca un balsam în cuanta
luminii
atingeri mărunte picură sunete în bucla amprentelor
undeva pe curbură te ascunzi la vedere ud de însingurare
în cheia sol a unei partituri unice
n-am să uit mersul
pe tăișul simțirii șchiopătez de prea multă libertate și râd stelelor
din port-fardul zilei rebele
carminul zorilor îmi schimbă codul arterelor
cuvântul are contracții sisifice
nașterea
e un măcel de oglinzi
reflexia liberul arbitru cu hățurile tăiate
din răni zborul iese mai curat spălat îndelung precum mâinile chirurgilor
melodia țese urzeală de aur în burice
șapte sorți iau mulajul tălpii strămoșilor vocalele dau drumul aspersoarelor
semințele din adâncuri fluidizează piatra o transformă în
compost selenar
ogorul cuvântului creator mustește de nove
sângele nostru se zidește în temple
ruguri simfonice sunt poduri
sinapselor vieții
curajul
se mulează pe taina expansiunii
ascut bine culorile spărgătoare de gheață
între suflete
șarpele timpului expiază apoteotic în lucruri și sunete
calea lactee umflă sânul tăcerii
cuvintele alăptează iubirea
până devine majoră
când memorează alfabetul galactic al pulsului
desparte marea nuanțelor
cu toiagul expirului
duhul eliberează puterea din limba destinului
cine o prinde în năvodul magiei
fără să-și bea moartea ca pe-o anafură
păcătuiește
până nu învăț limbajul curcubeului marin nu mai ascult viscolul
din epiderma lumii
dirijorul din fosă preia bagheta minunii
diapazonul inimii irupe
tic tac
tac
vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragă Gerra! Știu că sinceritatea mea uneori îmi face rău tot mie, dar să fiu nesincer cu tine nu pot. M-am codit mult să postez poezia pe care ți-am dăruit-o. La început am vrut s-o postez la comentarii. Dar mi-am adus aminte că, odată, am postat așa o poezie pentru Adina, și tu m-ai atenționat că e mai bine s-o postez. Deci am postat poezia, subliniind că e pentru tine. Nu m-am gândit la mulțumiri și, în viitor, nu trebuie să te socoți datoare de a-mi răspunde. Pentru mine comentariul tău atât de amplu(înțeleg cât te-a costat) a fost ca un tunet din cer. La tot ce vrei m-am gândit, dar la... așa ceva. Te voi lămuri mai detailat. Dar te previn nu-mi datorezi nici un răspuns. Fii liberă. Ca un om pe care, practic, Dumnezeu l-a scos din laț iar apoi i-a mai dat pe de asupra și Credință eu sunt creștin(doar că unii înțeleg asta cam ciudat. De ex. o doamnă, când am scris că-s creștin, mi-a spus că și ea este botezată(în copilărie presupun) în biserică și că un popă are versuri geniale.) Această doamnă are o înțelegere foarte vagă ce este să fii creștin. Tu – înțelegi. Altfel nu ți-aș fi scris. Deci mulțumirea și fericirea mea am subliniat-o deseori în versuri. Vreo 15 ani umpleam caietele cu dânsele, singur cititor, singur critic. 6 ani în urmă am primit un îndemn să le postez. Până atunci nici în cap nu mi-a dat așa ceva. Am postat, bineînțeles, la Resurse creștine, adică unde erau creștini(după numirea siteului.) Am postat mai mult de 800 de poezii. Dar unele poezii nu-mi erau socotite de „creștinești” și, cei ce mă stimau nu mi-o spuneau să nu mă supere, ceilalți cu sula-n coastă. Deci, să nu ispitesc pe nimeni, m-am retras(uneori postez și acum, dar foarte, foarte rar.) și am trecut pe alte siteuri. Undeva mi-am găsit prieteni, undeva – nu. Singură ai fost martoră la escalada mea pe Însemne culturale, unde cultură n-am dovedit să văd, dar lipsă de educație și bădărănie cu vârf îndesat. Acum practic sunt numai pe blogul propriu(de vreo 4 luni) și mă simt excelent. De ce totuși scriu? De ce am început nu voi spune. Mi-i oarecum. Dar acum scriu că-mi place. De ce traduc? Că îmi place. Vreau să simt lupta cu rimele și ritmurile, cu acea limbă absolut străină, cu acea cultură foarte depărtată de noi, iar eu s-o fac înțeleasă de român. Și nu de un român cu academii, dar de cel mai simplu român. Asta mă face să scriu. Când Adina mai ținea concursul cela cu teme, îmi plăcea să intru în tema sau forma versurilor absolut necunoscută mie. Simțeam biruința. Acum, clounada de mai jos, sincer, mi-i respingătoare. Luptele pe care mi le-ai lămurit mie, m-au fâstâcit complet. Posibil sunt egoist absolut ori ceva de felul acesta și nu-ți voi urma îndemnul(nu pot așa de odată să-mi schimb starea), dar, Multstimată Gerra Orivera, crede-mă că comentariul tău m-a pus pe gânduri. Poate întâia dată de când scriu. Că, de fapt, eu am înțeles că eu mai mult m-am jucat. Da, îmi place să șlefuiesc versul și mă voi stărui să-l mai șlefuiesc, da, iubesc să aduc traducerile spre ideal(o poezioară al lui Pușkin(două catrene)am șlefuit-o mai mult de 10 ani. Și vreau să-ți spun că-s mulțumit: am păstrat chiar și rimele interioare! Am citit alte traduceri în română – fără supărare – bătaie de joc. Iar Pușkin nici nu e un poet iubit de mine. Poezioara mi-a plăcut foarte mult. Dar să-mi închipui că aș putea să schimb ceva sau pe cineva, dar ce spun, să ajut pe cineva... e peste puterile mele de credință. Încă odată repet, dragă Gerra, - n-ai scris acel comentariu degeaba(de acum l-am citit de vreo 10 ori, ba și soției i l-am tradus: Sunt OAMENI în România) Nu făgăduiesc nimic, fiindcă numai Dumnezeu știe viitorul. Dar am copiat comentariul și el este pe un loc de cinste. Îl voi mai citi. Am bucurie să citesc așa ceva. Domnul să te binecuvânteze! Victor
P.S. Nu e nevoie să te chinui cu răspunsuri. Eu înțeleg totul foarte bine.
bragagiu
joi, 23 martie 2017
In tornada versurilor caut să deslușesc ințelesuri,
Çu ochii plini de praful silabelor rupte din extrasuri,
Intrevăd locul gândurilor tale in imaginația mea
Si prefer să ma prăbusesc cu stelele în cea care cred că e marea!
Nici aici nu scap de cioburile din cuvinte
Si mă tai in ele de-mi sângerează gândul în minte:
"Dacă tornada a fost doar in imaginația mea?"
Cu un calm de adânc mă strecor printre cioburi spre stea...
Ina M.
joi, 23 martie 2017
Victor, eu cel mai bine gândesc în versuri! Îți mulțumesc pentru poezia dedicată, aceasta este forma mea de răspuns! Încă am mari probleme cu netu - sper să nu te superi de nu pot răspunde decât rar com-urilor!
Gerra Orivera (autor)
joi, 23 martie 2017