Navigând pe-un ocean de vise,
Mă gândesc la coşmaruri aprinse,
Pe frunte îmi trec sudorii uitării
Ce-mi împing corbia putredă pe plaja chemării.
Plutind neîncetat pe ape secate,
Umplute de-ale despărţirii lacrimi uscate,
Îmi las „rămasul-bun” să mă desprindă
De lume şi tot prin lume să mă stingă.
Vin valuri mari ce îneacă ţărmuri,
Mă aruncă prin pietre arse din care ies fumuri,
Mă leagă la ochi cu stele de mare,
Să nu mă uit spre cer să vad vreo urmă de Soare.
E noapte! Parcă aş fi putut visa-n ziuă...
Gândurile toate se zdorbesc sub piuă
Şi nicio mirare când văd inima că-mi zace crăpată
În Marea Dragostei şi nu în Marea Moartă...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Minunata poezie. Plina de sensibilitate si cu un final de exceptie.
stomff
joi, 23 iulie 2015
Va multumesc pentru cuvintele frumoase!!
LarisaBalan (autor)
joi, 23 iulie 2015
Frumos final, Larisa. Frumoasa poezia pe de-a-ntregul.
andreionthepoetry
joi, 23 iulie 2015
Adună cioburile inimii tale
Lipește-le între petale
Lasă iubirea să ți intre pe poartă
Uită furtuna de pe Marea Moartă !
mirimirela
joi, 23 iulie 2015
Un poem deosebit, asa cum doar tu puteai scrie! Ma bucura revenirea ta
ionel
joi, 23 iulie 2015