Tăietorul de lemne - Gabriela Mistral

Rămase-ntins pe iarbă
De trudă tăietorul,
Şi adormi-n aroma
De pini tăiaţi de el.

Picioarele-i bătut-au
Atâtor pajişti iarba,
Şi umerii – bronz – cântă
Şi mâinile-i visează.

Văd pragul lui de piatră,
Nevasta şi ograda-i.
Tot ce-a iubit îi umblă
Prin preajmă cât timp doarme.

Şi tot ce n-a avut
Îl face şi mai cast.
Şi doarme, făr’de nume,
Cum ar dormi un arbor.

Amiaza-l săgetează
Cu lăncile-i aprinse.
Cu ramuri de răcoare
Obrazul eu i-l zvânt.

Şi ca un cântec, ziua
Lui vine către mine
Şi ziua mea i-o dărui
Ca pe un pin tăiat.


Iar noaptea, când se-ntoarce
Tăind câmpia oarbă,
Aud femei cum strigă
La cel venit prea târziu;
Şi-mi cad greoi pe umeri
Ca-n patru lănci înfipte
Numirile acelui
Pe care l-am păzit
Cu sângele şi cu răsufletul din mine.

  traducere de Ion Frunzetti



vezi mai multe poezii de: Gabriela Mistral




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.