O, cum se duce gândul pe căile astrale
şi în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă karma sorții din mitice pocale
la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.
Nu poate nici lumina vreodată să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.
Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimțite, trecând prin toţi atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?
Pe muchii de-ndoială această paradigmă,
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detaşarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?
vezi mai multe poezii de: necorupb
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.