Gândul
...
Am așteptat cu infinită răbdare
Să vină clipa aceea sortită,
Să cadă o picătură strivită
De oiștea Carului Mare!
...
Pana să-mi moi în stropul de stea
Și-n minte să scriu două gânduri
Cuie bătute în scânduri,
Să fac un suport pentru brad,
Aștept, aștept și doar rabd!
...
Nu vreau nici rimă ușoară,
E plin de-aici pân-la gară,
Nu vreau nici rime ciudate,
Le vreau de stele brăzdate,
Dar nici metaforă chioară,
Ci cristalină, luminoasă și clară!
...
Însă, fără-ndoială,
Așteptarea-mi cu multă răbdare,
E-a bobului prins în spic,
Pentru stropul de soare,
Căci roata Carului Mare,
Fără nesfârșită răbdare
Nu, nu strivește nimic!
...
Ce ușor scriu ciudat,
Doar cu misterul brodat
În fir argintiu
Dintr-un nor străveziu,
Străbătut de lună!
...
Mai la-ndemână
E gândul frumos
Către un vânt unduios,
Care-mi aduce
Pentru brad, mica cruce
Să-l țină-n picioare
De sărbătoare!
...
Și-atunci mă îndrept,
Profund înțelept,
Către gândul ce-mi naște
Lumina de Paște!
...
De Paștele sfinte
Izvorâtoare de gând,
De gând argintiu
Că vine curând
Pe moarte călcând
Cel-Pururea-Viu,
Să-mi ierte sfios
Păcatul cel gros,
Să-mi pătrundă în gând,
Să-i spun ce mă doare,
Să-mi spună să rabd
Să rabd neclintit
Că cel care moare,
Răbdând nesfârșit
E stropul strivit
De roata Carului Mare
Pururea viu.
Atât vreau să știu!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.