De un car de ani ȋncoace,
Dumnezeu uitând de mine,
O-ntrebare nu-mi dă pace,
Chiar când primăvara vine,
Şi-am răspuns la ȋntrebare
An de an, cu școala vieţii,
Mai curat, mereu, se pare,
Decât roua dimineţii,
Iar, răspunsurile toate
Ce le-am dat odinioară,
Stau ȋn gânduri, ȋnșirate,
Ca mărgelele pe-o sfoară,
Şi doar câteva hoinare,
Dintre gânduri, fac socoată:
Care-ar fi răspunsul, oare,
Cel mai bun dat vreodată?!
Doar…că-n primăvara asta,
Le cuprinde disperarea…
Nu-mi mai amintesc și basta,
Care a fost ȋntrebarea!?
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Întrebarea...bat-o vina,
Nu e asta cu pricina!
Este primăvara care
Ne inundă cu mult soare,
Cu verdeaţă şi cu flori,
Cu a păsărilor triluri
Şi ne face să simţim...
Că mai e până murim!
O poezie veselă, optimistă şi cu un farmec aparte! Salut vârsta a patra( oricare ar fi ea)! Cu reverenţă,
Ina M.
marți, 21 martie 2017