- Și dac-aș știi că te alintă luna
În nopțile când bate ceasul rece,
Aș declanșa pe mapamond furtuna,
Iar supărarea sigur nu mi-ar trece
Nici dacă toate stelele fugare
În pieptul meu ar deveni comete
Și-ar presăra covor mărgăritare
Cerându-i sufletului trist să ierte
Bătrânul astru ce-și dorește-o clipă
S-atingă trupul alb de nestemată,
Că simt cum mi se frânge o aripă
Când te privește-altcineva o dată.
- Chiar dacă vântu-mi pipăie obraznic
Piciorul gol, n-o face-așa cum tu
Cu buzele te năpusteşti năprasnic
Pe jarul coapsei, câteodată nu
Te pot opri, şi-apoi de ce-aş întoarce
Izvoarele spre matcă, ce dovezi
Mai trebuie să-ţi dau când luna toarce
Pe pieptul meu dantele de zăpezi
Şi-absența ta mă doare pân’ la sânge.
Nu fi gelos pe soare,-n lipsa lui
Sub greutatea iernilor m-aş frânge...
Sunt doar a ta! Iar alţii... Poftă-n cui.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.