Mă cern agale-n liniștea-nserării,
Sub auriul cer de primăvară.
Aud bătând din aripi largi, cocorii,
Cum inverzește lanul de secară.
E tot mai viu și mai senin izvorul
Ce mângâie, pe strune, universul,
Un susur blând din mugurii vieții,
Un strop de har, petalele și versul.
Cu mâini întinse către Cer, chem ploaia
Și picurii curați de mir și rouă;
Să veșnicesc în lutul ce mă naște
Din zori de zi, în nopți cu lună nouă.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.