Ştii, omule nou, ieri am plecat cu închipuirea
peste întinderile tale de pământ şi viaţă ;
nu credeam că femeia ta e maşină de gătit cu petrol
şi că-ţi înnozi şireturile cu aparatul în fiecare dimineaţă.
Am fost foarte mirat când ţi-am citit numele cu « dublu-ve »
şi când am văzut vastele tale abatoare de tinichea,
unde tai cu eroism şi dezinvoltură
tot ce-ţi trebuie pentru burta şi gloria ta.
Eu îţi spun că ştiu să fac versuri,
tu îţi încreţeşti fruntea de muşama bronzată,
îmi demonstrezi că elevatorul ăsta reprezintă una sută mii braţe omeneşti
şi cugeţi cordial că poezia este iremediabil demodată.
Mi-arăţi apoi cirezile tale enorme –
boii tăi au coarne frumoase, privirile calme şi nările moi,
e cu neputinţă să crezi că funcţionează cu benzină
şi că se războiesc şi ei ca toată lumea şi ca noi.
Vezi, omule nou, ai dreptate să râzi de mine –
vagoanele tale de grâu înconjoară globul de « atâtea » ori,
Fordul tău are mulţi cai-putere
şi din vârful celor 300 de etaje ţie nu-ţi vine niciodată să zbori.
Tu eşti simplu, şi mare, şi practic, şi util, ca Majestatea Sa Cărbunele,
omule nou – cap de nucă ! –
în creierul meu se învârte o Americă întreagă de gânduri
şi eu încă mai stau câteodată de vorbă cu o ulucă ...
vezi mai multe poezii de: Geo Dumitrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.