( În memoria lui Ovidius)
Geometria verde-cenușie sub manta cu pliuri, încrețită,
Se luptă să observ un șarpe încolăcit pe ea;
Îmi pare un inel feeric, za din fier ars,
Azi soarele, din păsări, raze albe și negre are.
Cu ziarele în mână se nalță veștile din flăcări,
Ai spate cât un munte dar totuși încovoiat, privirea ți-e o rugă,
Iar în picioare porți ghete lungi, ori cizme scurte,
așa mi-arată talpa ta și-a încălțărilor curea din piele,
Ochii-ți negri, încercănați seamănă cu ai mei ochi înlăcrimați.
Ții palma strânsă sub bărbia vorbitoare,
Cum geamănul divin adesea-o ține în pumnul alb;
În stânga, caietu-ngust parcă-ș deschide foi milenare, nescrise încă
Și porți inel rotund ca o monedă veche pe degetul lung, gri.
Metamorfoze auguste apleacă capul tău,
Un gânditor temeinic răpus de libertatea iubirii,
Te-aud cum viu cânți încă despre fluturii din sânge,
Statuie de ce tremuri că-i primăvară în soare?
Curg lacrimile izvoare din roba ta poete,
Însă doar unii îți văd pupilele înnegrite
Din genele genune; un hău în văzduh suie
Ca păsări călătoare se tot rotește în clarul infinit.
Sclipește colorat gura ta frumoasă,
Ca vișinele coapte a fost culoarea lor sau roșu mai închis,
Smochină ce-a gustat-o mierea din siropuri,
Când mai dansai cu muzele vestite-n rochii de catifea.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.