APUS
Deasupra iazului imaculat
Sălbaticele păsări au plecat.
Seara bate un vânt înghețat din stelele noastre.
Peste mormintele noastre
Se înclină zdrobita frunte a nopții.
Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.
Mereu răsună ale orașului albe ziduri.
Sub bolți de spini
O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopții.
Traducere și comentarii: Christian W. Schenk
Comentarii
Se poate pune ușor întrebarea de ce Trakl a ales să scrie această poezie într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau circumstanțele atenuante? Cu siguranță aici este vorba pe de o parte, atât despre schimbare, cât și de circumstanțe. Observăm și un proces de abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare sobrietate și mai puțin la o modificare a „ratingului” unei experiențe avute.
Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece din funcția emoțională la procesul de abstractizare prin adăugarea elementelor „vânt înghețat”, „morminte”, „zdrobita frunte a nopții”, „bolți de spini”, „oarbe”.
Poezia conține o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă să înțeleagă situații care, de multe ori, se pare, că îi depășesc imaginația.
Cheia explicației o găsim în ultima strofă: „O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopții.” Grota Mântuitorului (urcăm/trezim) ce-l ce ne-a înfrățit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopții, dar și trădarea în același timp, căci după miezul nopții urmează zorile de ziuă când cocoșul va cânta de trei ori...
CHRISTIAN W. SCHENK
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.