Munţi: cernire , tǎcere şi zǎpadǎ.
Sângerie, vânǎtoarea coboarǎ în pǎdure;
O, privirile moi ale sǎlbǎticiunii.
Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece rǎsare nǎruitǎ.
O, naşterea omului. Sub temei de stâncǎ
Apa albastrǎ vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prǎbuşit îşi zǎreşte imaginea,
O paloare se trezeşte în odaia înǎbuşitoare.
Îndoitǎ, luna
Ilumineazǎ ochii bǎtrânei împietrite.
Vaierul, strigǎtele facerii ! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele bǎiatului,
Zǎpadǎ, care cade domol din nor de purpurǎ.
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.