Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.
Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.
E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.
Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.
De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Si cand aceleasi scuturi scutura lumina,
Doar umbrele, sub cruci, se mai inchina.
Nici o vapaie nu-si strapunge larma, tot haina,
Cum nici o vama sub taisu-i, de jivina.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 06 mai 2015