În jurul unui divorţ - George Topîrceanu
Adăugat de: SAlecsandru

Mişu St. Popescu vrea să divorţeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze !

Unii spun că Mişu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie
Şi-a avut norocul de-a găsit pe Zoe,
Care-i rabdă toate de când l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea personificată !
Că-nainte Zoe până nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flăcău...
Goldman de la Credit... Guţă Popândău,
Angrosist de vinuri, — o partidă rară
Şi cu care Mişu nici nu se compar㠗
Toţi cu situaţii şi destul de "bine",
Refuzaţi de dânsa, ca să ia... pe cine !
Că săraca Zoe când l-a cunoscut
Era fără slujbă şi dator vândut.
Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimereşte-acasă,
Frecventează cele mai de jos localuri
Şi se ţine noaptea numai de scandaluri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mişu St. Popescu este imoral !
Parcă ea nu ştie că, de-acum un an,
Dumnealui se ţine cu madam Vârlan?
O caricatură... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare şi c-un păr cât claia,
O mahalagioaică... Afectată... rea, —
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?

Alţii spun că totuşi nu-i de vină el,
Că din contra, Mişu e un soţ model,
Însă ea, Popeasca, este o ingrată.
C-ar fi stat şi-acuma tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Mişu, un îmbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-al lui
Care-avea la dânşii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua când trecea la masă.
Că duduca Zoe scutura prin casă
Şi — nu zice nimeni că era bigot㠗
Însă franţuzeşte nu ştia o iotă !
Că găsind odată nişte cărţi franceze,
A rugat pe Mişu "s-o iniţieze"...
(Promitea fetiţa !) Tot aşa mereu,
Azi o sărutare, mâine... mai ştiu eu?
Ba cu franţuzeasca, ba cu scuturatul,
Până când la urmă a-ncurcat băiatul !...
Toate astea însă la un loc denotă
C-a luat-o goală, fără nici o dotă.
Trei perechi de case? Ştie Dumnezeu...
Trei perechi de mofturi ! — N-o spun numai eu.

Întrebaţi pe Lambru, pe madam Palade
(O persoană-n vârstă, foarte cumsecade)
Şi pe toată lumea care-o cunoştea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel să se-nsoare, —
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă şi să-l menajeze,
Dumneaei, din contra, ţine să dicteze !
Mişu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus de nas.
Dar în schimb, fireşte, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut.
Seara, când o cauţi, pleacă la cucoane,
Ziua se ocupă numai cu romane,
Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mână, până când şi cheia
De la magazie şi de la dulap, —
Care va să zică şi-a făcut de cap.

Alţii spun că Zoe, la madam Lipan,
A-ntâlnit pe unu, Iorgu Damian, —
Flutur de saloane, mare puşlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fi'ndcă ea-ntr-o clipă de sinceritate
A scăpat o vorbă la madam Stamate:
"Ah, ma chere, ce nobil şi distins băiet !..."
Iar madam Stamate n-a ţinut secret,
Şi-i destul să afle câteva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut pesemne lui o anonimă
Unde iscălise doar atât: ,,Cu stimă..."
Şi-i scria acolo — spun din auzite —
Că ,,madam Popescu prea se compromite..."
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Şi-a trecut şi asta.
În sfârşit, odată
Trebuind să plece Mişu la Vaslui
Pentru nişte case, — un amic de-al lui,
Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila
Să ia trenul numai până la Chitila
Şi să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict...
Că venind Popescu şi văzând lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Şi bătând la uşa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: "Pardon !"

Zoe sta de vorbă, nici nu s-aştepta
(Că era devreme... zece şi ceva)
Şi crezând că-i mâţa sau vrun alt ecou,
Când văzu că-i Mişu, a rămas tablou,
El păru deodată foarte încântat.
— Mă iertaţi — le zise — că v-am deranjat !...

Puse-apoi paltonul peste geamantan
Şi venind cu-ncetul către Damian
Care sta să plece, zise: — "Bună seara.
(Damian atuncea s-a făcut ca ceara.)
Nu mai staţi de vorbă? Poate că ţi-e somn...
Te grăbeşti prea tare, mult stimate domn !"
Şi zicând acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler şi să-i dea o palmă.
— "Domnule Popescu... nene ! stai un pic...
Pe parola noastră că n-a fost nimic !...
Damian, săracul, nu ştia ce zice, —
Dar găsind la urmă un moment propice,
Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit...
Iar soţii se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă",
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar aşa mojic...
Şi-ntorcând o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din uşă: — "Te-ai prostit di tăt !..."

*



Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu ştie nimeni ce-a fost între ei.
Vineri toată lumea a putut să-i vadă
Amândoi alături, braţ la braţ, pe stradă...
Ei, şi ştiţi, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia
Când s-a dus să-i ceară un model de şorţ?...
Că madam Popescu nu mai dă divorţ.



vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ce poezie minunata.!
gianina
marţi, 07 iunie 2016