Sunt cel Nemângâiat, cel Sumbru, cel Uitat,
Sunt prinţul Acvitaniei ce şi-a pierdut moşia:
Singura-mi Stea e moartă şi-n cântu-mi înstelat
Răsare-un Soare negru: este Melancolia.
În noaptea de Mormânt, Tu, ce m-ai mângâiat,
Redu-mă-n Posilippo, dă-mi marea, Bucuria
Şi floarea adorată de-un suflet sfărâmat
Şi-umbrarul unde Roza se-îmbrăţişa cu Via.
Sunt Amor sau Phoebus...? Lusignan sau Byron?
De-a Doamnei sărutare încă mi-e fruntea caldă;
şi am visat în Grota cu nimfe ce se scaldă...
De două ori trecut-am ne-nvins peste-Acheron:
Pe lira lui Orfeu, în drumul meu, am strâns
Şi al Sirenei strigăt şi al Fecioarei plâns.
vezi mai multe poezii de: Gérard de Nerval
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.