Fuge pe nisipul fabulei O, păstor de lupi Terori, avânturi, Şi când ceasul e foarte întunecos, Şi în timp ce crăp de dorinţă, Să dormi, ca o fântână în umbră! Când dimineaţa e încă secretă, Suflet, voi putea vreodată să te potolesc? Fiică indiscretă a plictiselii, Ochii mi-ar redeveni inocenţi Şi, în sfârşit, nouă,
Şi piciorul lui este uşor.
Ai dinţii luminii scurte
Ce-nţeapă zilele noastre.
Horcăit de păduri, acea mână
Ce despică foarte uşor batrâni stejari,
Eşti făcut după imaginea inimii.
Trupul acela vesel
Eşti tu printre arborii vrăjiţi?
Se schimbă timpul, te agiţi bănuitor
Îmi scapi cu pasul meu.
Vei fi primit, suflete,
De o undă odihnită.
Niciodată nu voi vedea în noaptea sângelui?
Memorie, memorie neostoită,
Norii pulberii tale
Nu-i vânt să-i ducă departe?
Aş vedea primavara eternă
O, memorie, ai fi nepătată.
vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.