Glasul destinului
...
M-avânt spre zări cu inima zvâcnindu-mi tare-n piept.
Visez oare? Mă-ntreb, s-aștept să mă deștept?
Sau să dorm în continuare, cu somnul ăsta lung,
Nu-mi pese de nimica, nu-mi pese că n-ajung?
...
Ori s-ascult ce-mi spune-n piept inima zvâcnindă,
Cercând cu-a ei bătaie tot visul să-mi cuprindă?
Ce bine dorm, ce bine-i în somnul ăsta lung,
Și visele-mi de-o viață,se strâng și se tot strâng.
Degeaba-mi strigă visul, deșteaptă-te odată,
Urmează-ți inima, n-o lăsa zadarnic să se zbată!
Ți s-a dat o viață, o viață și o cale, du-te, nu mai sta,
Atâtea zări așteaptă deșteptarea ta,
Nu mai dormi, trăiește, altfel de ce-ai venit,
Ce faci cu timpul tău, că nu e nesfârșit?!
Aud un glas din mine. De-o viață dormi, băiete,
Ce-aștepți, sfârșitul lumii din somn să te deștepte?
Ia-ți energiile, că-ți zboară, ca fluturii spre foc,
I-ați pașii la spinare, urnește-te din loc,
Nu sta să trândăvești, degrabă te deșteaptă,
De-o veșnicie-n tine, cel ce ești te-așteaptă!
De viață și de tine nu fă nicicând risipă,
Trăiește vâlvătaia din fiecare clipă!
Urcă pe drumul vieții până ajungi pe culme,
Te-ntoarce-apoi, privește, de sus întreaga lume!
Tu te-ai născut în lume, dar nu ești din ea,
Deși trăiești în lume, asta nu-i lumea ta!
Lumea ta e alta, ai întâlnit-o-n drum,
Când te prindea de mână sub floarea de salcâm!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.