din prima zi a anului o iau la goană
mi-am spus
iarăși iluzii, zâmbete forțate,
cafele reci,
totuși în afară de iubire
nu contează decât scopul imediat
sau trăiește clipa, cum venea proverbiala zicere
mâine ce mai am de făcut?
nu pot gândi limpede din cauza știrilor false
a mașinilor grăbite mereu spre o violență
impredictibilă
săptămâna aceasta
se anunță iar un ciclon extraatmosferic
și o moarte suspectă,
mamă,
te-ai gândit vreodată la ambiguitatea existenței
totuși
cum de m-ai adus în lumea asta
plină de gâlceavă și suflete oarbe?
tu nu m-ai învățat niciodată
să sfâșii pâinea cu unghiile
să aștept sfârșitul nuclear
să trăiesc fără iubire
lumea asta e răvășită
e doar o goană prin aer
mamă,
e inerția lucrurilor mărunte
eu aștept mereu reînverzirea
abia mă încumet să trec strada în viteză
nu mai am timp să mă uit după stereotipuri
după visele mele din urmă
nici după dame
mi-am spus,
lumea asta se îngrămădește în capul meu
și în ea însăși
și parcă toate substantivele se grăbesc
spre a fi înghițite de o gaură neagră
doamne,
unde să mă duc
să nu mă mai întorc
până la petrecerea viitoare?
vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin