Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.
Acelaşi basm urît e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte’n dimineţi.
Zădărnicia stă cu noi la cot
şi’n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi în „PREPOEM” an I,
nr. 10 din aprilie 1940
vezi mai multe poezii de: Ion Pena
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.