Sunt mândru de o lume ce-ncepe prin mine,
Un cerc care închide orice orizont
În care nu încap nici umbre străine,
Nici adevărul ce stă după front.
Infatuarea e o febră constantă,
Un calcul greșit despre cine suntem,
O minte ce singură se vrea dominantă
În timp ce se pierde în propriul sistem.
Mă consumă efortul de-a fi invincibil,
De-a nu lăsa nicio fisură în zid,
Căci cel care crede că e infailibil
Se teme de vid ca de un hău arid.
Analizez lumea prin lentile opace,
Văd oameni ca trepte, nu ca destine
Și-n liniștea surdă ce-n jur se desface
Nu mai găsesc nicio cale spre tine.
E un exil de lux, într-o minte bogată,
Dar săracă în tot ce înseamnă uman,
O imagine fixă, de alții pictată,
Pe care o apăr ca pe un suveran.
Timpul mă roade sub haina subțire,
Căci masca-i grea și mă strânge de tâmple.
Infatuarea e o lentă jertfire
A tot ce e simplu și-ar putea să se-ntâmple.
Sunt sclavul propriei mele proiecții,
Un geniu închis într-un turn de carton
Ce-a refuzat rând pe rând toate lecțiiile,
Pierzând și prezentul, și vechiul său ton.
vezi mai multe poezii de: teoshugs
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.