Sunt greieri pretutindeni de topaz,
Mici nuci se decojesc de coajă;
Un cerb cu coarnele împădurite,
Și păsări negre-mprejmuiesc seninul.
Șerpi în tufișuri, maroul încolăcesc,
Nutresc în haită cu spinii-mi să se-adape,
Dar șoimi cu gheare în stejăriș,
Scut, dinspre o scorbură de vată.
Din răsărit vâslesc corăbii înspre țărm;
Biserici albe se scutură din temelii.
Cupola înfrunzită a unui câmp de miei
Și aurii coline din diguri se întind.
Pescari cu undițe zvârlite în larguri,
Cu cizme noroiase din cauciuc,
Înveșmântați în corali aduși de ape,
Sub gluga lor plușată tremură un vânt.
Petrec femei cu părul sângeriu,
Printre boboci de floare vișinie;
Au sânii supți și obrajii le sunt goi
Și se târăsc precum solzoasele reptile.
Pe mâini-mi, popas, face-o promoroacă,
Îngheț într-un albastru secular;
Inscripții pe marmura unei cruci pe Istru,
Aripi mov, Phoenix, muza mea din valuri.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.