CASTORUL ŞI ALTE LIGHIONI
Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate d-un iute rîu vecin,
Care, ießind cu zgomot din malurile sale,
Strică vizunii, cuiburi, şi traiul lor cel lin.
Ele dar s-adunară
Şi mult se consultară,
Ce fel ar putea face,
Şi prin care mijloace
Stavila ar opune
L-acea înecăciune.
„Frați — zise un castor,
Zidar de soiul lui —
Eu asta socotesc,
De mi-eşti dă ajutor,
Să m-apuc să clădesc
Zid tare de pamînt şi apei să-l opui.“
— „Bravo! bine-ai gîndit,
Strigară toți pe loc;
Eşti patriot vestit
Şi mare dobitoc.“
Castorul încîntat,
Făr-a mai zabovi,
S-apucă de lucrat,
Dar nu fu ajutat,
Şi pre râu izbuti,
Căci rîul furios,
De multe ploi umflat,
Izbi s-azvîrli jos
Pamîntul înaltat.
Atunci ceilalți fugînd
Pe meşter blestemau
Şi toți îl defăimau
Zicînd: „Ce ticălos,
El a pricinuit
Răul ce s-a-ntîmplat,
Pentru că a cercat,
În neroada-i dorintță,
Lucru peste putință;
Eu l-am povățuit,
Dar nu m-a ascultat,
Şi de aceea noi
Tragem aste nevoi“.
Adeseaori virtutea aşa se prețuieşte:
Orice nobila faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al multimei bine ş-a țarei apărare,
Mişeii o defaimă, dacă nu izbuteşte.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.