ELEFANTUL
În vremea de demult, dobitoacele toate,
De împaratul Leu satule, dezgustate,
Îsi alesera lor
Un alt stapînitor,
Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit,
Puternic îndestul, dar însa necioplit,
Si de cap tare, gros, cît vreti sa socotiti.
Însa ca sa puteti sa vi-l închipuiti,
Ma grabesc sa va spui
O judecata-a lui.
Noul stapînitor,
Cît s-a orînduit,
Puse-n slujba pe boi,
Iar lupu mîncator
Se facu favorit
Si ministru la oi.
Va las sa judecati,
Cîti miei fura mîncati,
Si cîte oi slutite
De fiarele cumplite!
În zadar fac strigare
Oile-mpovarate,
Chip nu e de scapare,
Si plîngeri necurmate
Ce vin de pe la turme
Raul nu pot sa-l curme.
Lupul dar îsi urmeaza
A sa nelegiuire,
Caci de ce se lucreaza
Craiul n-are de stire;
Ba cîte lupul spune
Le ia toate de bune.
A! cînd o sa ne vie
O zi de bucurie,
Zi foarte asteptata
Si scumpa în nevoi,
Ca sa vedem odata
Pe lupi mîncati de oi?
„O! asta nu se poate“,
Zic unii-alti în lume.
Domnii mei, se pot toate,
Desi le spui drept glume.
Apoi, stiti dumneavoastra
Ca oaia este proasta,
Si ca nadejduieste
Aceea ce doreste.
Eu cu încredintare
Am auzit odata,
La o turma cam mare,
O vorb-asa ciudata.
Dar cum poci sti ce spune
Oile între ele?
Pentru asta minune
Am cuvintele mele.
Acum, sa venim iar la vorba începuta:
Vazînd bietele oi ca toate o sa piara,
Dupa lungi chibzuiri s-alesera o suta
Si mersera la crai izbavire sa ceara.
Craiul sta ocolit d-o numaroasa curte:
Cerbii cu coarne lungi, ursii cu coade scurte
Alcatuia un stab vrednic a fi privit.
Un berbece-nvatat, ce stia sa citeasca,
Se-nfatisa smerit si-ncepu sa vorbeasca:
„Ne rugam sa ne-ascultati, craiule stralucit!
Si sa întorci spre noi mila mariei-tale.
Starea-n care ne-aflam e vrednica de jale,
Pentru ca domnu lup, ministru ce ne-ai dat,
În loc a ne pazi, de tot ne-a-mputinat.“
Domnul lup, întrebat,
Raspunse cu glas mare:
„Stapîne luminat!
Nici un cuvînt nu are:
Cînd le-am napastuit?
Cînd am scos biruri grele?
Eu iau obicinuit
De oaie cîte-o piele.
Dar prostimea ciudata
Asa e învatata,
Si far-a sti ce cere
Va nencetat sa zbiere.“
Maretul elefant, dupa ce se gîndeste,
Da de trei ori din cap si lupului vorbeste:
„Asculta — zice — si ia aminte
La ale noastre craiesti cuvinte.
Cît pentr-o piele, treaca si mearga,
Fiindca singur spui c-ai dreptate.
Dar pentru c-astazi oaia alearga
La mila noastra, care mult poate,
O iert; de dajdii fie scutita;
Ale ei plîngeri voi sa le-ascult;
Si decît pielea obicinuita
Sa nu poti cere un par mai mult.“
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.