FRUMUSETE
Adesea pe câmpie
Auz o armonie,
Un ce melodios:
Un glas care se pare
Ascuns în departare,
Un imn misterios.
De unde oare vine?
Din sferele senine?
Din zefirii ce zbor?
Din iarba ce sopteste?
Din planta ce traieste?
Din floare? din izvor?
Din nici una în parte,
Din multe-mpreunate,
Din toate e-ntocmit;
E glas al suferintei,
Al lumii s-al fiintei
Suspin nemarginit.
Asa e frumusetea:
Dulceata, tineretea,
Blândetea, eleganta, o-ncing, o încunun:
Chipu-i e crin, profira,
Inima ei o lira,
Cuvintele ei soapte, ce-n inima rasun.
Si flacara privirii
Si gratia zâmbirii
În ochii ei se joaca, pe buze-i locuiesc.
Din preajma-i ea goneste
Durerea ce munceste,
Icoana-a fericirii, iluzii o-nsotesc.
Un dar, ce nume n-are
În limba muritoare,
Miscarile-i însufla, în umbletu-i îl vezi;
Si toate, în unire,
Câstig acea numire,
Ce rar e meritata, ce tu o meritezi.
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.