Mangaierea - Grigore Alexandrescu
Adăugat de: 0741348048

MANGAIEREA


De ce urasti viata, tu, fiica Armoniei?
De ce dintr-al tau suflet nadejdea ai gonit?
Care dureri ascunse, vrajmase bucuriei,
A vârstei nalucire si visuri ti-au rapit?

Tu n-ai desertat cupa ce înca este plina;
Tu nu stii de-ti pastreaza otrava sau nectar;
Dar plângi! Zefirul astfel fara cuvânt suspina;
Toata lacrima-n ochi-ti e un margaritar.

Eu nu voi sa adaug a ta melancolie,
Sa-ti zugravesc icoana durerii omenesti,
Sa desfasor în ochii-ti a mea copilarie,
Ca osânda de moarte în care sa citesti;

Sa-ti arat împrejuru-mi un larg cerc de morminte
În care dorm frati, rude, parinti ce m-au iubit;
Sa vezi ce e durerea, sa vezi de-aveam cuvinte,
Când chiar de provedinta nevrând m-am îndoit.

Sa vezi apoi în lume cumplita rautate
Otravindu-mi ani, zile, chiar umbre de placeri;
Sa vezi… Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate
Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri!

Lumea ma crede vesel, dar asta veselie
Nu spune-a mea gândire, nu m-arata cum sânt!
E haina de podoaba, masca de bucurie,
Si mâhnirea mi-e numai al inimii vesmânt.

Daca nu dupa zile, ci dupa suferinte
Ni s-ar socoti vârsta, stii, mare Dumnezeu,
Pentru care ani, veacuri, si lume, si fiinte
Nu sunt nimic ­ stii singur câti ani as avea eu!

A mea credinta însa nu este înca moarta;
Mângâietor tovaras ea nu m-a parasit:
În umbra îmi deschide a vesniciei poarta,
Si negura mâhnirii ades mi-a risipit.

Dar tu, carei nadejde s-arata aurita,
Tu, carei viitorul pastreaza naluciri,
Când nu ai nici o coarda a inimii izbita
De viscolele lumii si de nenorociri,

Mângâie-te, copila, si simte multumirea
Care o-nsufla daruri ce firea ti le-a dat.
Eu când te-ascult, uit toate, uit chiar nenorocirea,
Ma aflu-n alta lume uimit si încântat.

Sub degetele tale, în sunete-argintose
Clavirul când rasuna, când dulce preludezi,
Destepti în al meu suflet acorduri fioroase,
A patimilor stinse cenusa înviezi.

Talentul, frumusetea adesea patimeste;
De soarta cea obsteasca si tu poate sa tii;
Dar vezi dreapta natura cum te despagubeste:
Glasu-ti este esenta cerestii melodii.

Desavârsitul bine nu-l poate-avea pamântul:
Ce mari fara talazuri, ce inimi fara chin?
Omul este o taina care-o stie mormântul,
Femeia e un înger, viata-i un suspin.

Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru



vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.