O impresie(Dedicata ostiri romane) - Grigore Alexandrescu
Adăugat de: 0741348048

# A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z




>> A >> Grigore Alexandrescu >> O impresie



O IMPRESIE


Putini erau la numar ostasii României,
Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei
Semet înaintara cu pas rasunator,
Din sulite, din coifuri, din armele albite,
Când soarele în unde, în raze aurite,
Lumina îsi rasfrânge pe steagul tricolor,

Când caii, repezi, ageri, cu coame rasfirate,
Cu narile aprinse, cu gurile spumate,
Muscând de neastâmpar zabala ce-i tinea,
Izbind sub ei pamântul si rasuflând omorul,
La sunete de lupta pe câmp îsi luau zborul,
Ca vulturi ce în aer o prada ar vedea,

Si când auzii glasul armatei tunatoare,
Si când vazui silitra de fulger purtatoare
Câmpia, atmosfera de fum întunecând,
Iar printre fum, prin ceata, egretele - albicioase
Miscându-se departe, ca umbre fioroase
Ce ies din întuneric o crima-amenintând,

Electrica schânteie simtii… si bucuria,
Din inima pe chipu-mi suita ca mânia,
Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi straluci;
Sub pasurile mele simtii arzând pamântul,
Si vechea stralucire, cu zgomotul, cu vântul,
Iluziei-mi bogate cu fala se ivi.

A! unde e acuma puternica marire
Din vremea când a tarii eroica ostire
În lupte uriase Buzestii comanda,
Când vulturul Daciei cu fruntea-ncoronata,
Si duhul razbunarii cu manta-i sângerata
Da semnul biruintei si calea ne-arata?

Calugarenii înca pastreaza pomenirea
Vitejilor ce-n valea-i aflara nemurirea,
Al faptelor de cinste pret vesnic meritat;
Iar praful ce acolo de vânturi viscoloase
În aer se ridica e pulbere si oase,
Ce tabere dusmane în treacat au lasat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Spun ca în urma luptei, în Asia bogata,
Daca mahometanii vedeau câteodata
Un armasar ce-n preajma-i cata el sforaind,
Cuprinsi de-adânca spaima ziceau cu-nfiorare,
Ca el a vazut umbra acea îngrozitoare
A lui Mihai Viteazul asupra-le venind.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Asa erau odata românii, dar unirea
Ce le hranea curajul, ce le-nsufla marirea,
Cu vechea simplitate din inimi a lipsit.
A patriei iubire, obiect de ironie,
În veci este pe buza acelui care stie
Cu numele-i sa traga norodul amagit.

Asa în proaste capisti care treceau de sfinte,
Al idolilor preot cu magice cuvinte
Multimii adunate oracole-mpartea:
Oracole viclene de interes dictate,
De înteles lipsite, de patimi explicate,
Si-n care nestiinta neînceatat credea.

Dar tot se aflau înca virtuti, si viitorul
În ele se încrede, asteapta ajutorul
Ce îl aduc la natii barbati mântuitori:
Însusi domnul naturii zisese altadata
Ca pentr-un drept el iarta Gomora vinovata:
Dreptatea si virtutea în ceruri sunt surori.

Iar voi, razboinici tineri, drage batalioane,
Fiice ale acelor vestite legioane,
Care între noroade un nume ne-au lasat,
Voi, caror acest nume e dat el în pastrare,
Cu cinste veti raspunde l-a patriei chemare,
Caci vechiul nostru sânge nu poate fi schimbat.

Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru



vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.