ŞARLATANUL ŞI BOLNAVUL
La un neguțator mare
Cărui vederea-i slăbise
Fără nici o invitare
Un doctor vestit venise.
Cînd zic vestit, se-nțelege că nimeni nu-l cunoştea,
Însa avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin țări care niciodată
Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit.
Bunul pătimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are sa şaza astfel o săptamînă deplin
Întinde mîna… pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;
Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a duouă ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdauna, la orice vizită nuouă,
Lua cîte unul-duouă
Din lucrurile mai scumpe cîte în casă găsi.
Cînd se-mplini săptămîna, pe bolnav îl deslega:
„Uite-te, cum ți se pare, şi cum vezi?“ îl întreba.
„Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind,
Şi din averile sale nimica nemaizărind.
Cum văz? nu ştiu, frate, atît numai poci să zic
Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic.“
Adăugată de cştre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.