SUFERINTA
Îmi place a naturii salbatica mânie,
Si negura, si viscol, si cer întarâtat,
Si tot ce e de groaza, ce e în armonie
Cu focul care arde în pieptu-mi sfâsiat.
La umbra, -n întuneric, gândirea-mi se arata,
Ca tigrul în pustiuri, o jertfa asteptând,
Si prada îi e gata… De fulger luminata,
Ca valea chinuirii se vede sângerând.
Încerce acum soarta sa-mi creasca suferirea;
Adaoge chiar iadul serpi, furii ce muncesc;
Durerea mea e muta ca deznadajduirea,
E neagra ca si ziua când nu te întâlnesc.
Caci astfel e acuma viata-mi osândita,
O lunga agonie în care tu domnesti;
La glasu-ti, la privirea-ti simt inima-mi izbita,
Luptându-se-n convulsii cum nu-ti închipuiesti.
Si ochii mei în lacrimi înoata în tacere,
Si prizmuiesc adesea pe cei ce nu mai sânt;
Zadarnica dorinta când sufletul nu piere!
Nu o sa-mi tulburi oare si pacea din mormânt?
N-o sa se-ntoarca umbra-mi, cumplita, fioroasa,
Pe pasurile tale oriunde locuiesti?
E lume, e vecie atâta de frumoasa,
Încât sa uit pamântul ce tu împodobesti?
Sa mor dar la picioare-ti; sa mor dar de placere
În ceasul cel din urma s-auz ca m-ai iubit,
Sa strâng draga ta mâna, sa simt a ta durere
Varsându-se asupra-mi ca balsam fericit.
Si sufletu-mi atuncea pe buzele-ti sa zboare,
Sa ia un lung, un dulce, un vesnic sarutat;
Din bratele-ti, din sânu-ti sa treaca el în soare
Sa duca la vecie placerea ce-a gustat.
Adaugata de catre-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu