Ucigaşul fără voie - Grigore Alexandrescu
Adăugat de: 0741348048

UCIGAŞUL FĂRĂ VOIE


O temnitță-adâncă îmi e locuința:
Prin dese, prin negre zăbrele de fier
O rază pierdută îmi spune ființă
Cerescului soare, seninului cer.

Şi frigul mă-ngheață; e umed pământul;
De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit:
Aici suferința aşteaptă mormântul,
Căci legile lumii aşa au voit.

Adus ca o crudă, sălbatică fiară,
L-a temniței poartă nadejdea-am lăsat,
Şi simt chinuire atât mai amară,
Cu cât a mea soartă eu n-am meritat.

O noapte fatală! o noapte cumplită!
Pe patu-mi de trudă dormeam obosit:
Era despre ziua: soția-mi iubită
Şedea lânga mine… un vis, vis cumplit!

Văzui: în bătrâne păduri depărtate
Părea că mă aflu; eram călător;
Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate
Cânta cucuveaua cu glas cobitor.

Copacii în preajma-mi părea ca-nviază:
Din toată tulpina un geamăt ieşea:
Flamândă, cumplită, vedeam că-mi urmează
O ceată turbată de lupi, ce urla.

Şi eu fugeam iute, fugeam cu grăbire,
Dar locul sub mine de sânge-nchegat
Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire;
De-o rece sudoare eram inundat.

Sufla un vânt iute, şi luna-ngrozită
În spațiuri veşnici trecea alergând,
Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită
Întinse pustiuri abia luminând.

Apoi deodată în nori se ascunse,
Şi lipsa ei dete cumplitul semnal:
În spasma nespusă ce-atunci mă pătrunse,
Văzui trecând moartea pe palidu-i cal.

Schelet de-altă lume, cu forme cumplite,
Rânjind, către mine privea neclintit:
În mâna-i uscată, în unghi ascuțite
Ținea o femeie… din capu-i zdrobit,

Muşca câteodată, muşca cu turbare,
Şi creieri, şi oase din gura-i cădea:
Uimit rămăsesem: la orice mişcare
Parea ca ea rupe din inima mea.

Dar ceata de fiare o văz… mă soseşte…
Fierbintea-i suflare acum o simții…
Mă plec, cât, şi mâna-mi grea piatră-ntâlneşte,
Curaj desnadejdea îmi dă, şi… izbii…

Un țipat s-aude… eu sar în picioare,
Din somnu-mi de groază atunci deşteptat.
Soția-mi lipsită de-a vieții suflare
Zacea… capu-i tânar era sfărâmat!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De-atunci zile multe ďi nopti osândite
Pe fruntea-mi trecura! eu nici am simțit
A lor osebire; vedenii cumplite
Şi țipatu-acela în veci m-a-nsoțit.

Rasună el seara, l-auz dimineața,
Precum în minutul prin crimă-nsemnat;
Şi eu trăiesc încă! trăiesc, căci viața,
Amară pedeapsă, în dar mi s-a dat.

Aici aştept vremea şi ziua dorită
Să văz dacă dreptul ceresc împărat
Priveşte la fapta-mi, ce este cumplită
Sau numai la cuget, ce este curat.

Adăugată de cştre-Radu Dan Alexandru



vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.