ULIUL ŞI GĂINILE
Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,
Îl lega cu o sfoară,
Lânga coteț afară.
De o vecinătate aşa primejdioasă
Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă şi să-i vorbească.
Uliul cu blândețe le primi pe toate;
Le spuse ca se crede din suflet norocit
Pentru vizită-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.
Mai adaugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduieşte
- Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o pazeşte -
Ca la orice primejdii va şti a le-ajuta:
Încă din înălțime, el le va da de ştire,
Când asupra-le vulpea va face năvălire.
Asta făgăduială
Nu mai lasă-ndoială;
Şi găinile proaste, ce doreau să găsească
Pe cineva destoinic să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-şi lua zborul. Dar se întoarse-ndată
Şi răpi o gaină, pe urmă două, trei,
Pe urma câte vrei.
“Ce pază este asta? strigă una cu jale,
Vorba măriei tale
Era sa ne pazeşti,
Iar nu să ne jertfesti.”
- “O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Şi ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus”.
Eu, de-aş fi fost gaină, nu l-aş fi slobozit:
Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au cait.
Uliii sunt cinstiți,
Când sunt nenorociți.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Grigore Alexandrescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.