Casa mea - Grigore Vieru

Tu ma iarta, o, ma iarta,
Casa mea de huma, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.
Sa-ti trag radio si lumina
Ti-am fagaduit candva
Si ca fi-vom impreuna
Pieptul meu cat va sufla.
Dar prin alte case, iata,
Eu lumina o presor,
Alte case ma asculta
Cand vorbesc la difuzor.

Ti-am luat-o si pe mama
Si-ati ramas acuma, ia,
Vai, nici tu in rand cu lumea
Si nici oraseanca ea.
Las’ ca vin eu cu batrana
Si nepotul o sa-l iau,
Care pe neprins de veste
Speria-va-ti bezna: "Hau!"
Si vei rade cu baiatul
Ca doi prunci prea mititei
Si vei plange cu batrana
De dor, ca doua femei.
Si vei tace lung cu mine
Cu vaz tulbur si durut,
Casa vaduva si trista
De pe margine de Prut.



vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.