Admir inima, în primul rând. Ochii văd și cer cât mai mult. Mâinile înșfacă. Picioarele aleargă după vânat, gura apucă. Iar inima, inima este cea mai nobilă: ea primește cu drag toate izvoarele roșii ale sângelui, dar în aceeași clipă le restituie corpului (e drept, că inima unora face și ea burtă...). Mi-e dragă inima omenească. De aceea o cânt. Pământul se va preface cu adevărat într-un rai, numai atunci când inima omului va deveni mai mare decât trupul.
Distribuie: