Jos sunt pantofii.
se tem de un gândac
pe drumul de plecare,
de un bănuţ pe drumul de întoarcere.
de gândac şi bănuţ, pe care ar putea călca,
până se imprimă.
Sus e patria pălăriilor.
Acoperă-te, acoperă, acoperit.
Incredibile pene,
cum se cheamă pasărea,
unde i se rostogolea privirea
când şi-a dat seama că era prea pestriţă?
Bilele albe care dorm prin buzunare,
visează molii.
Aici lipseşte un nasture,
în centură se oboseşte şarpele.
Mătase dureroasă,
ochiul boului şi alte flori incendiare,
toamna, care devine rochie,
umplută cu carne în fiecare duminică
şi cu sarea lenjeriei împăturite.
Înainte ca dulapul să tacă, să devină lemn,
o rudă îndepărtată a molidului, –
cine va purta paltonul
când vei fi mort?
Mişcându-şi mâna în mânecă,
întâmpinând orice mişcare?
Cine o să ridice gulerul,
o să stea în faţa imaginilor
şi va fi singur sub clopotul vântos?
traducere Dan Dănilă
vezi mai multe poezii de: Gunter Grass
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.