O vie naltă este cerul turnată-n într-un ulcior cu vin,
Să ciocnim pe zarea albastră, să slăvim pământ de buni,
Luna nuferi poartă-n păr, grindini alunecând divin,
Haină vișinie-i țese și-un cojoc din piei de miei bruni.
În visările-mi de basme, focul îmi apasă fruntea,
Și pe-a florilor văpaie mi se despletesc lungi flăcări,
Sunt ca-un lotus ce se întinde desfăcându-mi mintea,
Floare de apă și-ngeri, cu petalele bătute-n cuie tari.
Pahar nalt ciocnește Cerul și cinstind an de Dragon,
Se desface frumusețea printre oceane arămii,
Vântu-ușurat pășește, ne vorbește ca-un om,
Și îi prezice, citind în stele, miezul din secrete, vămii.
O oază de lut roșu-și varsă mâlul printre degete străbune,
Actori și roluri din comedia " Fântâni pline cu minciuni",
Se ascund în casa lor plănuind un act să-mbune,
Ung cuptorul ars cu humă și jăratecul cu guri de furtuni.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.