Pe-aici nu plouă decât foarte rar,
Cât vezi cu ochii totul e arid
Și munții-n depărtare par un zid,
Iar norii-l asaltează în zadar.
Nisipul auriu e spulberat
Rămân în urmă pietre o grămadă,
C-așa e peisajul de hamadă
Pe care îl străbat îngândurat.
Doar câte-un fir de iarbă rătăcit
Mai scoate capul prin acest pustiu,
Dar chiar dacă decoru-i cenușiu
Lui nu îi pasă și e fericit.
Soarele sus pe cer e ca un foc
Văpaia lui e plină de avânt
Și se revarsă-n valuri spre Pământ
Părând a nu se domoli deloc.
Însă atunci când crezi că ești pierdut
Și că de sete sigur o să pieri
O oază cu curmali și palmieri
Îți iese-n cale din necunoscut.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.