hHei, voi!
Hei voi, cei care ați ucis bizonii albi,
voi, cei care-ați topit zăpezile pe munți,
voi n-ați văzut că munții, erau doar cărunți,
voi n-ați văzut bizonii, cât erau de slabi?
Voi ați lăsat lumea fără laptele de mamă,
voi lăsați și astăzi munți fără păduri,
hei voi, ucigași de alb, flămânzi de sinecuri,
ați umplut o lume de sânge și de teamă!
Hei voi, cei ce sunteți astăzi, viselor, stăpâni,
voi, cei ce-nchideți zborul vântului ce cântă,
voi n-ați văzut copiii, cum vi se nasc, bătrâni,
nici n-ați văzut natura, la voi, cum se încruntă?
Hei voi, cei ce vă faceți grămada cât mai mare,
voi, cei ce luați tainul, atâtor, de la gură,
nu simțiți că-n voi, întreaga lume moare,
nici nu simțiți spre voi, săgeți de foc și ură?
hei, voi, cei ce ucideți florile pe câmp,
voi, cei ce călcați trăind, totul în picioare,
voi n-ați văzut că negrul, devine tot mai scump,
nici în jurul vostru, cât de ușor se moare?
Hei, voi cei ce trăiți doar pentru a ucide,
voi, cei născuți din beznă, cu sufletele moarte,
în urma voastră viața, de teamă, se închide,
nici norii nu mai plouă, nici vântul nu mai bate!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.