Hic et nunc
Am îmbrăcat rochia pe dos.
Mama spunea că, te apără de gândurile rele
încolțite în minţi odihnite.
Nu mai cred, de mult, în
superstiții.
Vreau, doar, să simt
tresărirea feţei catifelate a ierbii,
întâlnind mâinile tale
zidite acolo,
la granița ultimelor, două, suspine.
Hic et nunc!
Sunt marea masă a inimii,
prin care nu pulsează sânge,
ci... Un nou început!
vezi mai multe poezii de: Letitia Adela(Lucia)
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Felicitări, Leti dragă!
Eu te știu mai mult adepta versului clasic, dar ce bine te prinde și acest gen! Bravo!
Adina Speranta
joi, 30 august 2018