În sala ticsită lumina s-a stins,
Lăsând doar o dâră subțire pe scânduri.
Te-am căutat într-un spațiu cuprins
De larma de voci și de mii de gânduri.
Erau chipuri ce plângeau o pierdere mare,
Actori ce-și strigau suferința în vânt,
Dar eu nu vedeam nicio altă mișcare,
Decât chipul tău, ca un singur cuvânt.
O dramă curgea prin replici tăioase,
Dar tristețea altora era un fundal.
Simțeam doar prezența ta, până-n oase,
Singura viață în acel val fatal.
Te-am urmărit cum transformi suferința
În aur curat prin simple cuvinte.
Mi-am pierdut în tăcerea ta toată ființa,
Plângând tot ce n-am plâns niciodată-nainte.
Erai singur sub cerul de lămpi obosite,
Un freamăt de viață în larma de chin,
Iar restul erau doar poveri risipite,
Un zgomot de fond într-un spațiu străin.
S-au stins suferințe, s-a dus agonia,
Iar palma lovește în palmă, grăbit.
Mulțimea omagiază simfonia,
Dar eu doar în tine m-am regăsit
vezi mai multe poezii de: teoshugs
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.