Hoț de lumină - Gerra Orivera
Poezie adăugată de: Gerra Orivera

    luni, 16 octombrie 2023

între doi și unu e un hău și-o speranță frenetică
de umplere și ancorare
trăim cu picioare de lut adevărul ne rănește brațele
și vibrația nu găsește axul de aur
aprind meticulos focurile iluziei
înainte de-o simfonie perfectă a trupurilor
leg întâmplării șiretul corsetului figurant n-am să fiu
scenei de jar mocnit printre fantome
aderența la eul luminat de mister nu-i ușoară
pentru cel ce mestecă spaime și umbre

ca să nasc undeva un copil cu ochi de cer
și glezne de zeu bune conducătoare de electricitate
dinastiile humei pot să-și repudieze tiparele
să țipe la cei ce-i pietruiesc arterele cu mumii
au uitat amprentă-n iubire să lase
dincolo de oase și carne adn-ul de aripi și curcubeie
moștenire urmașilor

dizolv nopțile și văzduhurile care m-au umplut
de reumatisme și etaloane banale
cu zațul de curaj sorbit odată cu dimineața
încalț încă o dată opincile scorojite ale vieții pentru alt drum
privesc necunoscutul cu-aceeași candoare și cred
mai presus de rațiune
că-ți poți murdări încălțările și veșmintele
niciodată poezia și inima care-i dă
pulsul



vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.