M am făcut atât de mică, încât nici durerea nu m a mai găsit din prima.
Cândva eram mare ca un copac pe care urcai în copilărie
unde te simțeai de neînvins, unde erai doar tu împotriva lumii.
Eram mare ca luna pe care o priveai când nu puteai dormi
și care te ocrotea de tot ce era rău făcând să ți fie doar bine.
Mare ca pădurea în care te plimbai cu mama ta
amintindu și de adolescența demult apusă.
Ca oceanul, cu toate vietățile lui încă neștiute,
păstrând în adâncuri mistere pe care doar timpul le va scoate la lumină.
Acum sunt mică precum acel inel pe care mi l ai dăruit într o zi oarecare,
acum purtat de întunericul necunoscutului.
Sunt mică precum o șoaptă într o clasă de liceu,
îngropată sub primul strigăt al profesorului.
Mică precum o boală pe care o porți în tăcere
pentru că îți e frică de glasul rece al halatului alb.
Sunt atât de mică, încât durerea m a căutat o mie de apusuri,
iar când m a găsit, eram întoarsă cu fața spre ele.
vezi mai multe poezii de: Iuliana G. Badea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.