Tot te oglindești în ochii mei și-ai vrerii
și te bucuri că ai crescut mai mare;
dai s-alergi ca vântul, prin apusul serii,
dar clipa despărțirii în adâncuri doare.
Sever privești, obrajii rumeniți de soare
și te miri că mama m-a făcut frumos;
simți bătaia lunii, indiscretă-n depărtare,
că stelele pe boltă s-au lăsat mai jos.
Cu mâinile pe umeri și fără amănunte,
mă tot privești, asculți susur de frunze;
lejer împingi la vale sărutările pe frunte
și lași o remușcare, s-alunece pe buze.
Tot te oglindești în ochii mei și-ai vrerii
și te miri că mama m-a făcut frumos;
dai s-alergi ca vântul prin apusul serii,
dar aripa ți-e frântă și zbori atât de jos!
vezi mai multe poezii de: George PENA
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.